Treceți la conținutul principal

Incaperi ferecate - Care Santos

            Incaperi ferecate de Care Santos este un roman cu iubiri pasionale, tradari si  idealuri spulberate. Actiunea se petrece pe mai multe planuri temporale.
            Secretele familiei Lax sunt incifrate in picturile enigmatice ale mostenitorului sau, pictorului Amadeo Lax. Nepoata acestuia ajunge sa descopere destinul lui, atunci cand se hotaraste sa transforme casa lasata mostenire intr-un muzeu care sa reuneasca toate tablourile. Cand arhitectii incep renovarea, familia asista cu stupoare la descoperirea unor camere secrete, a unui cadavru si la episoade nebanuite din istoria familiei.


         Amadeo Lax, un om ce a cunoscut atat marirea cat si decaderea morala prezinta contraponderea talentului: rautate si vanitate. Personal l-am gasit un neinteles si un rasfatat. Nimic nu-i scuza actiunile. Rivalitatea cu fratele sau mai mic Juan pornita de la cine sa beneficieze de atentia si afectiunea Conchitei ii afecteaza iremediabil pe amandoi. Pentru un eveniment din timpul colegiului, Amadeo se razbuna pe Juan si-i ia singura femeie pe care a iubit-o si o transforma in femeia tuturor.
          Amadeo duce o viata dubla si pana si la nunta intarzie pentru ca vine de la bordel si spune ca a fost la impartasanie.

           Mi-a placut ca autoarea a dat viata personajelor atat de mult, incat a fost nevoie de precizarea ca personajele sunt fictive.
         O lectura care te prinde si da de gandit pe masura ce paginile se intorc! Se regaseste chiar in topul meu cu favorite all-time!
         Cartea poate fi cumparata de aici.


          „Concha a fost fericita acolo si inca din prima zi doamna Maria del Roser s-a purtat cu ea mult mai bine decat se purtase vreodata viata cu ea. Si nu doar ca i-a oferit de mancare, un acoperis deasupra capului si un loc uscat si cald unde sa doarma, ci si pentru ca noua ei viata era tot atat de departe de tot ceea ce cunoscuse pana atunci, incat tot timpul se simtea ca si cum ar fi trait una dintre acele povesti minunate pe care le asculta cand era mica. O viata ca-n romane, asa i s-au parut primele saptamani in casa familiei Lax. Apoi treptat, s-a obisnuit cu toate, cu familia, cu extravagantele unora dintre membrii ei si, desigur cu nevoile lui Amadeo, pe care l-a iubit ca pe propriul copil, poate si din nevoia de a face ceva cu accea dragoste materna imensa ramasa dintr-odata fara obiect."

          „Conchita nu tinea cont de rautatile celorlalti servitori. Teritoriul ei era odaia de la ultimul etaj, un spatiu care actiona ca un balsam asupra ranilor vietii ei nefericite. Diminetile, in timp ce il alapta pe Amadeo, Carmela ii aducea o tava cu micul dejun.  Oua, o chifla poaspata, uneori si putin jambon, sau branza, un fruct si lapte. Prima data cand a vazut toate acele mancaruri si a inteles ca erau pentru ea, nu a reusit sa-si stapaneasca plansul, iar apoi, imediat, s-a simtit caraghioasa: ea, care avusese parte de atatea neajunsuri, plangea pentru niste bucate? Intr-atat o schimbase viata bogatasilor in numai cateva zile? Deocamdata, nu avea voie sa bea cicoare - cafeaua era rezervata stapanilor - pentru ca se zicea ca amareste laptele, la fel si ceaiul, sparanghelul, otetul si alte alimente. Dar chiar si fara acele bucate, mesele ei erau de un lux pe care nu-l cunoscuse niciodata."

            „Cu inima batandu-i nebuneste, se intoarse in camera copiilor. Acolo astepta Amadeo, intins pe pat, cu ochii la usa, ca un condamnat care isi traieste ultimele ore. Violeta si Juan luau micul dejun ajutati de Carmela.

            -M-ati spus? o intreba pe doica, imediat ce dadu cu ochii de ea.
            Conchita inchise incet usa. Nega dand din cap. Ea isi ingropa fata in parul bogat si negru al micutului, inspira adanc si aproape ca o podidi plansul. Copilul ei, Amadeo al ei, Tito al ei. Nu-si putea scoate din minte vorbele Mariei del Roser si gandul la ce va urma. Cand copilul se va intoarce, deja va fi obisnuit sa traiasca fara ea, sa se poarte ca barbatul care va fi candva.
           -Am mintit pentru tine, asa cum m-ai rugat, dar daca nu iti tii promisiunea, atunci am sa-i spun totul mamei tale, ai inteles?
           -Cum sa nu, Conchita. Esti cea mai buna! Te iubesc atat de mult!"

           „Juan se trezise brusc, speriat de un cosmar si urcase la ea in pat. Indepartand asternutul, isi dadu seama ca Amadeo era deja acolo, lipit de trupul doicii, dormind linistit. Mi-e frica. Lasa-ma sa dorm cu tine, a rugat-o Juan.

          Amadeo s-a miscat. Ca prin somn, i-a zis fratelui sau sa plece, pentru ca acela era locul lui.
         - Ai stat destul aici. Acum e randul meu. Mi-e frica, a zis Juan.
          Doica i-a dat dreptate micutului Juan. A incercat sa-i explice lui Amadeo, dar acesta nu voia sa inteleaga. Atunci Conchita l-a lasat in patul ei si s-a mutat in patul lui Juan, cu micutul in brate, dar Amadeo nu a vrut sa accepte asa ceva. Incepu sa planga, stragandu-i disperat sa se intoarca la el, asigurand-o ca si lui si era teama.
           -Daca nu vii chiar acum, am sa mor, zicea furios.
            S-a ridicat, a incercat sa o indeparteze pe Concha de langa fratele lui, dar cum ea a ramas ferma, el s-a intors in par, bombanind plin de nervi si a inceput sa se izbeasca cu fruntea de capataiul patului. O data, de doua ori, de trei ori, de patru ori, pana cand doica, alarmata, s-a ridicat si l-a oprit.  Amadeo se ranise la frunte. Concha a trebuit sa-l abandoneze pe Juan si pe micuta Violeta - care dormea in leaganul ei nepasatoare la tot ce se intampla in jur - si s-a dus sa aduca apa si sapun pentru a spala rana lui Amadeo. Restul noptii si l-a petrecut alaturi de el, asezata pe covor, leganandu-l ca pe un bebelus si intrebandu-l in soapta:
           - De ce ai facut asta, copile? De ce-mi faci asta?
          Amadeo capatase obiceiul de a face doar ce-l taia capul. S-a vazut din prima noapte, dupa ce a adus in leagan in camera doicii, in acele vremuri cand ei ii placea sa adoarma uitandu-se la fata lui linistita si mangaiandu-i obrajii. Cand copilul ii prindea un deget, doica inchidea ochii si se simtea foarte norocoasa.
           -Porti un nume prea serios pentru cat de mic esti, i-a zis Concha odata. Am sa-ti zic Dragalasul. Pentru ca asta si esti, cel mai dragalas din lume."

           „Intr-o noapte, copilasul ei dragalas - sa tot fi avut pe atunci vreo concisprezece luni - a stabilit o noua regula. S-a trezit la trei noaptea, s-a uitat la doica si, fara sa stea prea mult pe ganduri, a urcat in pat si s-a cuibarit langa ea. Concha a simtit o caldura placuuta, ca de animal si, pe jumatate adormita, a reusit sa spuna doar atat:

          -Dragalasule, intoarce-te in leaganul tau.
          Degeaba. Amadeo, asa cum avea sa faca de atatea ori mai tarziu, tocmai pusese stapanire pe un alt pat si pe un alt trup, de parca aceasta ar fi fost proprietatea lui.
           -Dragalasule... murmura doica, neputincioasa.
           -Vleau aici, a zis el, inchizand ochii si vorbind stalcit, asa cum doicii ii placea nespus."

           „Nu ma surprinde ca bunicul meu s-a hotarat sa petreaca un timp aici, ca invitat al bunicii tale. Si mie imi vine sa raman aici pentru totdeauna. Dupa cum vezi, istoria se repeta.

            Silvana m-a privit cu o usoara suspiciune.
            Invitat? Nu, nu, Violeta. E mult mai complicat decat atat. A fost iubirea vietii ei. Amadeo Lax e si bunicul meu."



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postari asemanatoare

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare de pe acest blog

Maine - Guillaume Musso

Iubirile croitoresei - María Dueñas

Parasoftin - Sosete exfoliante