Rosu si Negru - Stendhal

         Mai in gluma, mai in serios, autorul, Stendhal - pe numele sau adevarat Henri-Marie Beyle - spunea ca va fi pretuit la adevarata sa valoarea de-abia in 1935, desi romanele sale, Rosu si Negru si Manastirea din Parma s-au bucurat de un oarecare succes in epoca.
        Cartile lui sunt, de fapt, autobiografii mascate, complexele autorului reflectandu-se in scrierile sale.



        Povestea lui Julien Sorel, fiul unui taran cherestangiu care incearca sa-si depaseasca conditia sociala este povestea unui tanar care incearca sa parvina prin orice mijloace. Este scos din saracie de catre primarul orasului Verrières, domnul Rênal, care il numeste perceptor pentru copii. Devine celebru pentru ca stia Biblia in limba latina pe de rost.
           Pozitia de subaltern pe care o are in casa familiei Rênal, desi toata lumea are foarte mult respect fata de el, il face sa se simta umilit si trezeste ambitia si dorinta de a o seduce pe domna Rênal. Inteligent si bun psiholog, Sorel se foloseste de slabiciunile si vanitatile celor din jur pentru a-si atinge scopul.
          Paraseste orasul Verrières si ajunge la seminar, incercand sa-si faca o cariera in preotie. Aici il cunoaste pe parintele Pirard si reuseste sa devina protejatul lui. Devine secretarul personal al marchizului de La Mole si decide sa-i cucereasca fiica. Ceea ce il atrage la ea este orgoliul si puterea ei persuasiva, dar si frumusetea ei deosebita. O lasa insarcinata (fara insa a planui acest lucru) si astfel se hotaraste o nunta intre Julien si Mathilda, care insa nu mai are loc, deoarece doamna Rênal cand afla ca Julien ar urma sa se insoare scrie, la recomandarea duhovnicului ei, o scrisoare in care se leapada de dragostea pe care i-a purtat-o lui Julien si acesta, ranit in amorul propriu, o impusca.

         Stendhal mizeaza pe diferenta dintre iluzie si realitate. El trebuie sa traiasca pe propria piele sentimentele pe care vrea sa le induca victimei, dar fara a le ceda, adica sa devina imun la orice fel de emotii. Julien manevreaza abil fantasmele erotice atat in cazul doamnei de Rênal, cat si in cazul Mathildei, fiica rasfatata a marchizului de La Mole. Gresala lui Julien este acea de a nu reusi sa-si pastreze aceasta detasare pana la capat, in ciuda aparentelor.

          Rosu si Negru este un roman captivant al carui erou impresioneaza prin trairile sale, prin lupta pe care o duce cu el insusi. Julien Sorel, ca mai toate personajele lui Stendhal, devine prizonierul propriei sale iluzii.
         Cartea este prezentata pe doua planuri, cel exterior, vizibil tuturor si cel interior - la care are acces doar cititorul si care defineste personalitatea lui Julien Sorel.

          Cartea poate fi cumparata de aici.

       << „S-o fac sa-i fie teama" exclama el dintr-o data, aruncand cartea cat mai departe. "Dusmanul nu mi se va supune decat atunci cand ii voi face sa-i fie teama. Astfel, el nu va mai indrazni sa ma dispretuiasca".>>

       „La urma urmei, se gandea el, romanul meu s-a terminat si doar mie imi revine meritul de a-l fi scris. Am stiu sa ma fac iubit de acest monstru orgolios, mai adauga el, uitandu-se la Mathilde. Tatal ei nu poate trai fara ea, iar ea nu poate trai fara mine."

         „-Domnule, am venit sa te implor sa faci apel, pentru ca stiu ca nu vrei... Doamna Rênal nu mai putea vorbi, suspinele o inabusau.
         -Te rog, indura-te de mine si iarta-ma.
         -Daca vrei sa te iert, ii spuse ea ridicandu-se si aruncandu-i-se in brate, fa imediat apel impotriva acestei condamnari la moarte.
         Julien o acoperi de sarutari.
        -Si vei veni sa ma vizitezi in fiecare din zilele acestor doua luni?
        -Ti-o jur, in fiecare zi. Asta in cazul in care sotul meu nu mi-o interzice.
        -Sunt de acord cu apelul! striga el. Cum? E oare posibil sa ma ierti?
         O stranse in brate, era nebun de fericire. Ea scoase un tipat.
        -Nu e nimic, ii spuse ea. M-ai lovit...
        -Da, striga Julien izbugnind in lacrimi. Te-am lovit in umar. "

         „-Du-te si asculta o litughie pentru mine si lasa-ma in pace pentru o clipa.
         Mathilde, care si asa era geloasa din cauza vizitelor doamnei Rênal, despre plecarea careia tocmai aflase, intelese cauza nefericirii lui Julien si izbucni in lacrimi.
         Durerea ei era reala si Julien isi dadea bine seama de asta. Nu reusi decat sa se infurie si mai tare. Avea nevoie imperioasa de singuratate, oare cum s-o obtina?"


        „Cu ajutorul banilor si folosind din plin trecerea de care se bucura matusa ei, o femeie cucernica, bogata si cunoscuta, doamna Rênal obtinu favoarea de a-l vedea pe Julien de doua ori pe zi.
          La auzul acestei vesti, gelozia Mathildei crescu pana la nebunie.  Domnul Frilair ii marturisi ca toata trecerea lui nu-i ajungea ca sa infrunte toate convenientele si s-o ajute sa-si vada iubitul mai mult de o data pe zi."


         „Julien dorea cu adevarat sa fie cinstit pana la urma cu aceasta sarmana fata pe care o compromisese intr-un mod ciudat dar, in fiecare clipa, dragostea fara margini pe care i-o purta doamnei Rênal se dovedea mult mai puternica decat dorinta lui. Cand, in urma unor cuvinte prost alese, el nu reusea s-o convinga pe Mathilde de nevinovatia vizitelor rivalei sale, Julien isi spunea: "De acum inainte, sfarsitul dramei este aproape. Aceasta este o scuza ca sa nu mai fiu atat de bun intr-ale prefacatoriei." "

        „O gelozie furioasa si imposibil de razbunat, rezultat al unei nenorociri fara speranta, (deoarece se gandea ca, chiar daca Julien s-ar fi salvat, oare cum mai avea sa-i castige inima?) rusinea si durerea de a-si iubi atat de mult amantul infidel, o aruncasera pe domnisoara La Mole intr-o mutenie posomarata."

          „-Iata, isi spuse el, cum sunt oamenii bogati. Te umilesc si apoi cred ca pot sa stearga totul cu cateva maimutareli."

          „Cu amaraciune, vad, in adancul sufletului tau, o flacara intunecata care nu lasa sa se intrevada moderatia si totala abnegatie in fata avantajelor omenesti, calitati atat de necesare unui preot. Imi place sa cred ca ai o minte agera, dar lasa-ma sa-ti spun ca, daca acum ai fi preot, as tremura pentru mantuirea ta, adauga preotul cu lacrimi in ochi."

         „Mangaierile celui mai mic dintre ei, pe care il iubea nespus, ii mai potolira putin din durerea intepatoare.
        Macar acesta inca nu ma dispretuieste, se gandi Julien. Dar, in curand isi reprosa ca s-a mai linistit si ca este o noua dovada de slabiciune din partea lui. "Acesti copii ma mangaie asa cum mangaie cainele de vanatoare pe care l-au cumparat ieri" "

         „-Fiul meu cel mai mare are unsprezece ani, continua doamna Rênal, acum linistita intru totul. Va fi aproape ca un prieten pentru tine. O data, tatal sau a vrut sa-i dea o bataie; copilul a fost bolnav o saptamana, desi nu a fost decat lovitura usoara.
          „Ce diferenta fata de mine, se gandi Julien. Chiar si ieri, tata m-a batut. Cat de fericiti sunt oamenii bogati!" "

           „Julien era suparat pentru ca isi dadu seama cat de stangaci putu fi. In mintea lui se dadeau lupte daca sa fie suparat pe aceste cuvinte : „Iti ordon!" si fu atat de prost incat sa se gandeasca: "Ar putea sa foloseasca aceste cuvinte daca ar avea legatura cu educatia copiilor dar, deoarece raspunde gesturilor mele de dragoste, trebuie sa stie ca suntem egali si ca fara egalitate, nu este posibila dragostea. Astfel ca mintea ii nascoci si alte banalitati despre egalitate. Prin fata ochilor revedea acest vers de Coeneille pe care doamna Derville i-l recitase cu cateva zile inainte:
         „Iubirea genereaza egalitati si nu le cauta."


        „-Am unde sa merg, domnule, cand voi parasi aceasta casa."
        -Ei bine, domnule, ii spuse domnul  Rênal intr-un sfarsit, cu un oftat si cu un glas care parca l-ar fi chemat pe un chirurg sa-i faca o operatie din cele mai chinuitoare, va accept cererea. Incepand de poimaine, cand este prima zi a lunii, va voi da cinzeci de franci pe luna.
        Lui Julien ii veni sa rada si ramase nemiscat: toata furia ii disparu.
        „Nu-l dispretuiam destul de mult pe acest animal! isi spuse Julien. Fara indoiala, asa stie un om josnic sa-si ceara scuze."

         „L-am constrand si chiar nu imi dau seama cum, sa faca cel mai mare sacrificiu. Mai mult de cinzeci de ludovici pe an! Si asta dupa ce, doar cu cateva momente inainte, abia scapasem dintr-un mare pericol. Iata doua victorii intr-o singura zi; desi, la a doua, nu am niciun merit si trebuie sa-mi dau seama cum am obtinut-o. Dar, mai bine ar fi sa las aceste intrebari dificile pe maine."


        „Julien ramase uimit de ceea ce tocmai facuse. "Familia celui decedat, oare cum s-o descurca azi?" Si avu o strangere de inima. "Nu-i nimic, isi spuse el, pe viitor va trebui sa fac si alte nedreptati daca vreau sa ajung sus; in plus, va trebui sa stiu sa le ascund sub cuvintele cele mai frumoase. Sarmanul domn Gros, el merita decoratia. Dar eu o am si acum trebuie sa actonez in asentimentul conducerii care mi-a oferit-o"

         „-Ei bine, Dumnezeu mi-a aratat cum sa-mi fac testamentul: voi lasa fiecaruia dintre fratii mei cate o mie de franci, iar restul va fi al dumitale.
         -Foarte bine, ii spuse batranul. Restul mi se cuvine. Dar, fiindca Dumnezeu s-a indurat sa-ti inmoaie sufletul, atunci, daca vrei sa mori ca un crestin, trebuie sa-ti platesti datoriile. Mai sunt cheltuielile legate de hrana si cresterea ta, pe care eu le-am acoperit si la care vad ca nu te gandesti deloc...
         „Iata deci, asa arata dragostea unui tata!" isi spuse Julien cu sufletul trist, cand ramase singur.

         "-Ca l-am preferat pe Julien avantajelor pe care societatea le oferea fiicei marchizului La Mole, cred ca alegerea mea este mai mult decat evidenta. Marunta vanitate precum si satisfactia de a fi stimata de toti nu au nicio valoare pentru mine. Iata ca, in curand, se vor implini sase saptamani de cand traiesc despartita de sotul meu. Cred ca asta e de ajuns ca sa-ti demonstrez respectul meu. Joia viitoare voi parasi caminul parintesc. Generozitatea dumitale ne-a imbogatit."


          Rosu si Negru, titlul romanului, reprezinta simboluri pentru cele doua cariere intre care Julien trebuie sa aleaga: cariera militara (uniforma militara din aceea epoca era rosie) si cea bisericeasca (reprezentata de negrul hainelor). Condamnarea la moarte este una simbolica. Eroul si-a incheiat procesele de constiinta, obtinand tot ce si-a dorit.

         Alphonse Séché afirma: „Caci amorul va fi intotdeauna marea afacere pentru Stendhal al nostru”.

Comentarii

  1. Am citit "Rosu si Negru" in facultate. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamne, am citit aceasta carte cand eram la liceu. Wow, mult timp de atunci :)

    RăspundețiȘtergere
  3. O carte absolut superba, de referință in literatura universala! Recenzia imi place, felicitari! Pentru prima data, am citit cartea asta in clasa a 12...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postari asemanatoare

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare de pe acest blog

Maine - Guillaume Musso

Parasoftin - Sosete exfoliante

Cele cinci limbaje ale iubirii - Gary Chapman